Curs de documentare fotografică în antropologia vizuală a corpului uman – Cristian Crisbăşan

A. ANTROPOLOGIA VIZUALĂ
“În folosirea fotografiei şi a filmului (vizualului şi audio-vizualului) ca mijloc de cercetare antropologică, importantă este de fapt privirea. Privirea celui care documentează un grup social, privirea individului devenit obiect al cercetării, privirea celui pus în faţa produsului cercetării, sunt cele trei perspective conjugate care trebuie luate în considerare în cadrul oricărei cercetări de antropologie vizuală. Toate aceste priviri sunt impuse sau influenţate de zona geografică, de momentul desfăşurării cercetării şi de mentalităţile predominante care se confruntă cu această ocazie, chiar de curentele artistice sau de moda timpului. Înregistrarea în imagini trebuie să ţină cont de regulile locale ale „universului fotografiabil”, trebuie să respecte indicaţiile şi interdicţiile specifice comunităţii cercetate – ce este accesibil privirii, ce „nu e bine” să fie înregistrat (exemplu India, fotografia populară), cu riscul uneori a deplasării ţintei de pe subiectul propus iniţial (este permis să înregistrezi toate detaliile unei naşteri, înmormântări, dar nu este permis să înregistrezi formarea cetei şi jurământul Căluşarilor, sau pregătirea măştilor pentru Jocurile cu măşti de Anul Nou; aici intervine nevoia unei abile negocieri)”. – Simona Popescu, Muzeul Țăranului Român, Departamentul de Antropologie Vizuală

B. ANTROPLOGIA VIZUALĂ A NUDITĂȚII UMANE
Reprezentarea nudă a trupului uman ca FENOTIP este cea mai complexă, completă, autentică și firească formă de PORTRET.
Cu toate acestea, onestitatea acestui demers creativ vizual este cenzurată, alienată și alterată de mai mulți factori ai contextului social. Cu alte cuvinte, când fotografiem un copac, o clădire sau un animal, creativitatea este restricționată doar de propriile limite ale fotografului. Dar când încercăm să documentăm vizual formele de expresie ale corpului uman gol, demersul creativ este supus mai multor restricționări, limitări și cenzuri existente în context: sociale, morale, religioase, etice etc.
Din momentul în care se naște, corpul uman gol, pe măsură ce înaintează în vârstă, primește tot mai multe straturi, suprapuse, menite să-i altereze și să-i ascundă semnificațiile, simbolul, expresiile, sexualitatea, trăirile și reflectările.
Antroplogia vizuală a nudității umane își propune să dea jos toate aceste măști pe care tabu-urile si prejudecațile le-au așezat peste această formă de existență și exprimare a ființei umane. Cu mijloacele creației vizuale și ale documentării, ea redă omului identitatea unică a imaginii individuale, eliberând expresiile originale, naturale, de uniformizarea operată de reducerea la un “numitor comun” prin cenzură, tabu-uri, morală, religie, șabloane, estetică, psihologie, coduri etice, idei preconcepute și prejudecăți.

C. FENOTIPUL UMAN
Un FENOTIP este un ansamblu de caractere (atribute), sau trăsături, ale unui organism: de exemplu morfologia, proprietățile biochimice sau fiziologice, dezvoltarea, comportarea. Fenotipurile rezultă din exprimarea genelor organismului, din influența factorilor ambientali, ca și din posibila interacție a acestor două elemente.
Fenotipul e dependent de genotip; dar nu toate organismele cu același genotip arată sau se comportă la fel, fiindcă înfățișarea și comportarea sunt modificate de condiții ambientale și de dezvoltare. De asemenea, nu toate organismele care arată la fel au în mod necesar același genotip. Fenotipul este rezultatul interacțiunii dintre genotip și mediu.