Florin Ghioca
Există un moment spre sfârșitul verii, când marea, soarele și berea în Vama Veche nu înseamnă numai distracție. Dacă la cele de mai sus se adaugă un strop de pasiune, mulți împătimiți ai fotografiei și niște nebuni frumoși care le țin isonul preț de mai bine de o săptămână, atunci iese cel mai inedit festival din România, VSLO.
Dacă la prima ediție eram cu toții mai tineri, cei mai mulți mai slăbuți și cu siguranță mai puțin pregătiți decât suntem astăzi, ei bine, câțiva ani mai târziu am învățat multe, odată cu festivalul. Am învățat și fotografia de produs, și cea de fashion, de nuntă sau portret, auto sau wildlife, de stradă sau de noapte. Apoi am învățat să facem un film documentar. Ne-am jucat bătând în tobe, iar pe ritmul lor am observat cât de frumoasă este pictura la malul mării și ce spectaculoase pot fi sculpturile în pietrele acesteia. Am învățat ce înseamnă să faci fotografii nu numai sub soarele arzător, ci și în zone de război. Am deprins arta teatrului și a actoriei, am ascultat fredonând la unisor muzica artiștilor pe care i-am iubit și care ne-au cântat până târziu în noapte.
VSLO nu înseamnă însă numai a învăța. Nu înseamnă numai întâlnirea „comunității de fotografi”. VSLO înseamnă oameni care indiferent de ora nopții sau a zilei, de efort și de neîmpliniri, găsesc puterea firească a unui zâmbet, care apare doar atunci când ceea ce fac – fac cu plăcere. De fapt, cam despre asta este vorba la VSLO: despre plăcere. Despre plăcerea de a fotografia un trup nud, unduit pe malul apei, despre plăcerea unei beri reci, în compania unor străini care uneori au suflet românesc mai ceva ca Dan Puric! Hehe. Despre plăcerea descoperirii. Despre plăcerea omletei de dimineață, la primele cursuri, a cafelei – binecuvântare, despre hamsiile pozate cu un macro luat de la sponsorii inimoși, care pun la bătaie cea mai mare armată de aparate foto văzută vreodată la noi.
VSLO este despre dăruire, altruism și bunătate. Faptele bune au fost prilej de înscriere, la fel cum faptă bună s-a numit și organizarea singurului festival de acest gen din România cu participare gra-tu-i-tă. Pare puțin? Pare ieftin? Nu e. Pentru că aici au venit nume mari ale filmului sau ale fotografiei, oameni care au traversat țări, oceane sau continente pentru a ajunge în fostul sătuc pescăresc de pe malul Mării Negre, acolo unde de niște ani – o mână de oameni se încăpățânează să mai creadă în prietenii, în pasiuni care adună laolaltă oamenii și îi plimbă ca o barcă a Salvamarului spre un țărm, la capătul căruia, admirând expozițiile after-VSLO oamenii să spună: „da, măi, a meritat!”.
Dacă după toate astea există un MULȚUMESC, înseamnă că scopul festivalului a fost atins.
Personal, am încercat să le arăt participanților lumea mai puțin accesibilă și deloc plăcută a fotografiei în zone de conflict, am simulat situații reale de combat și de fotografie sub tirul armelor, am probat veste antiglonț și am înghițit praful ruinelor. Apoi, după câțiva ani, am povestit despre fotografia de teatru, trecând din teatrele de operațiuni în cele cu actori, reflectoare și fotografii expresive.
La capătul acestui drum nici nu trebuie ca participanții să încerce un asemenea gen de fotografie. Însă cu siguranță pleacă învățând încă ceva, un lucru nou, poate și plăcut.
În fața tuturor celor care m-au onorat cu prezența, în fața colegilor lectori, dar în special în fața nebunilor frumoși care au pus la cale atât de mult VSLO – mă-nclin!
