Camera potrivită

Modulul 1 – ziua 1
Acest modul va conține o prezentare despre metodele de alegere a
echipamentului potrivit, respectiv a camerei potrivite genului de demers fotografic
abordat de viitorul sau actualul posesor.
Modulul va trece în revistă și va analiza diverși factori implicați în decizia de
alegere a camerei potrivite stilului nostru de fotografiere:
• Opțiunea personală: aici vom urmări felul în care decizia achiziționării și
folosirii unui anumit sistem ține cont de diverse obiceiuri fotografice și nu numai
(specificul fizic al viitorului posesor, modul de lucru al acestuia, precum și
contextul economic și social, arealul geografic, etc.).
• Opțiunea recomandată de alții: vom analiza aici partea de cercetare a
pieței și felul în care aceasta ar trebui să ne ajute să alegem camera potrivită.
Vom descifra împreună date tehnice, vom analiza diverse review-uri și vom
încerca să trecem peste fascinația parametrilor și numeroaselor funcții ale
aparatelor, alegând strict legat de importanța acestora în demersul nostru
fotografic.
• Optimizarea fluxului de lucru propriu: aici vom trece în revistă felul în care
putem să folosim diverse resurse proprii (achizițiile noi în sine sau echipamente
pe care le deținem deja), felul în care și cazurile când piața second-hand ne
poate ajuta în adoptarea unui aparat sau a unui brand anume, astfel încât acesta
să corespundă cât mai bine specificului nostru de lucru. De asemenea, vom
analiza așa-numitul concept de ride-sharing fotografic. Împreună vom cerceta
condițiile în care închirierea este o variantă viabilă în loc de achiziționarea
echipamentelor.

Modulul 2 – ziua 2
Personalizarea și adaptarea echipamentului existent.
În acest modul vom urmări diverse metode și tehnici prin care să obținem un flux
fotografic eficient. Printre subiectele pe care le voi aborda aici se numără:
• Upgrade-ul minim-invaziv: cum să intervenim cu mijloace minime pentru
optimizarea aparaturii pe care o deținem (accesorii, update-uri, editare și
utilizarea plug-in-urilor)
• Tehnici DIY (cum să adaptăm și să ajustăm echipamentul nevoilor noastre
prin propriile forțe).
• Soluțiile temporare și adaptarea acestora pentru obținerea unei facturi cât
mai originale a imaginii înregistrate. Dozarea și combinarea diverselor tehnici.
• Structurarea unui stil de lucru ca finalitate

Modulul 3 – ziua 3
Pentru acest modul, am ales să abordez felul în care folosirea unor tehnici și a
aparaturii specifice unui gen fotografic într-un alt mediu fotografic poate duce la
obținerea unor rezultate cu un crescut grad de originalitate. Pentru această
abordare, cursanții vor trece printr-o recapitulare a categoriilor de echipament
despre care am vorbit în modulele anterioare și a felului în care acestea sunt
folosite frecvent într-un gen fotografic sau altul. Urmărind analize de caz
specifice în care fotografi renumiți au utilizat această utilizare asumată a
mijloacelor din alte genuri fotografice, vom crea câteva scenarii ale unor astfel de
folosiri creative a echipamentului, luând în considerare genurile fotografice
preferate de participanți.