Despre lărgirea percepţiei prin observare, aflarea punctului de staţie optim, identificarea semnelor.Dez-aflări şi ascuţirea simţurilor, intuiţie şi prezenţă
Să fii unde trebuie, făcând ceea ce trebuie, să vrei să descoperi ceea ce nu știi cum arată încă, ceea ce nu știi unde poți găsi și în ce circumstanțe, reprezintă provocarea reală pe care o aduce fotografia profundă.
Declanşarea propriu-zisă este probabil cel mai simplu gest din mecanismul realizării unei fotografii. Cred că cele mai intense şi prea puţin explorate fapte şi întrebari se află în gesturile premergătoare declanşării. „Cu ce ai făcut poza?” sau „E de azi?” sunt clişee inutile şi care conduc spre piste false. Capacitatea de a deveni un Observator atent, dorința și nevoia de înțelege mai mult, de a fi concomitent conectat și detașat, invizibil, ubicuu, de a închide gândurile pentru a lasă subconștientul să devină un ghid neașteptat de sigur, sunt ținte de transformare și evoluție personală care conturează rațiunea gestului fotografic sensibil. Observatorul-fotograf știe că fiecare declanșare îl poate ajuta să miște ceva în interior, la întâlnirea cu exteriorul și că doar așa poate deschide un nou plan al realității, ascuns până atunci.
„Ca să poți să vezi, trebuie întâi să crezi”, spune inspirat poetul. Prin Observare, se deschide, cuantic, posibilitatea aflării unui plan al realității până atunci invizibil. Utilizând Lumina și mijloace de Compoziție specifice, poate fi descoperit apoi Punctul de stație optim, urmat de utilizarea principiilor Decupajului, prin care fotograful decontextualizează întâmplarea izolată din planul realității. Implicarea unor mijloace estetice naște sensuri și semnificații noi care pot contura o nou „pliu” în planul vizibil.
Cu ajutorul intuiției ca „antenă” activă, se deschide capacitatea de recunoaștere spontană a unor semne exterioare, fapt ce conferă sens și semnificație prezenței în acel loc și moment și induce aflarea unei secvențe de ordine în plin haos aparent și implicit a unei esențe a lumii înconjurătoare. Este necesar un antrenament al simțurilor și mai ales implicarea curiozității și încrederii că acolo, undeva, se află „ceva” care așteaptă să fie descoperit, în orice moment.
„Cum fac sa văd mai bine?”, „Cum ştiu că mă aflu bine unde sunt?”, „Cum fac să fiu mai atent?”, „Dar să simt mai intens?”, „Cum fac să ştiu dacă aici se întâmplă ceva?” „Cum ştiu să aflu punctul de staţie optim?”, „Ce este de fapt esenţial?”. Sunt doar câteva necunoscute fireşti.
Întrebările bune conduc spre răspunsuri cu adevărat utile, care ne pot ajuta să creştem. Vă invit să explorăm împreună aceste concepte. Nu promit răspunsuri precise, ci iscarea sigură a unor foarte utile noi dileme, ce pot deschide noi căutări, spre posibile aflări. Căci răspunsul îi aparţine, diferit, fiecăruia dintre noi.
